Să mai vorbim de trup

Din nou vă spun că toată suferinţa din lume e din cauza gândirii noastre greşite. Să mai vorbim de trup. Trupul omului este capodopera Creatorului, în acest act creator a pus Dumnezeu totul, până şi Chipul Său. Şi noi nu doar că nu-l apreciem şi nu mulţu-mim, noi nici măcar nu avem grijă de el, şi culmea e parte din noi… Ca să fiţi şi mai convinşi de importanţa trupului vă amintesc de întruparea Mântuitorului care pentru asta a venit, să biruiască moartea, sufletul era nemuritor, şi prin învierea Sa a readus şi trupul la nemurire.



Moartea este urmarea păcatului, unde nu e păcat nu e nici moarte. Să ne îngrijim deci şi de trupul nostru căci dacă ar fi fost mai prejos de suflet, Iisus, Fecioara Maria, Ilie şi Enoh nu s-ar fi ridicat cu trupul la Cer.


Dacă Dumnezeu ar fi iubit numai sufletele noastre, le-ar fi creat doar pe ele, El iubeşte şi trupurile noastre, mă gândesc acum la Sfânta Ecaterina, sufletul ei cunoştea iubirea lui Iisus, însă Iisus a vrut s-o cunoască şi în trupul ei, şi astfel s-a trezit Ea într-o dimineaţă cu Inelul pe mână… Dacă trupul nu ar fi important, Iisus s-ar fi putut naşte din trupul oricărei femei, însă a fost nevoie de “Plinirea Vremii” care a fost naşterea Mariei, ca El să fie sânge din sângele ei şi carne din carnea ei. Totul ne arată că trupul nu e cu nimic mai prejos decât sufletul, doar să vrem să înţelegem. Să ne iubim deci trupul spre a nu mai întuneca şi mai mult Chipul lui Dumnezeu în noi. Şi înainte să vorbesc de altceva, mai clarific că nu e vorba de îngrijitul lumesc al trupului ci de cel adevărat de care duce lipsă, de grija lui ca a unui Templu, de sfinţirea sa prin tot ce facem.