ce-i determină pe oameni să nu se înţeleagă între ei

M-am tot întrebat ce-i determină pe oameni să nu se înţeleagă între ei şi mai mult de atât ce-i motivează atât de puternic încât să nu poată renunţa la propriile idei, principii, sentimente. Se întâmplă atât de des încât mă gândesc că în curând se va ajunge să nu se mai comunice deloc. Ne vom întoarce în vremea vechiului testament când abia se vorbea om cu om. Aşa se întâmplă când fiecare confundă realitatea cu realitatea personală refuzând orice fel de intervenţie sau modificare în sistemul său de gândire.



Şi din păcate am observat această tendinţă şi la cei care se consideră a fi foarte deschişi, comunicativi şi chiar înţelepţi. Sunt într-adevăr aşa, însă doar până în momentul în care apare cineva cu o altă părere, raportând fiecare cuvânt al acelui om, tot la ideile personale. Eu chiar înţeleg această tendinţă, căci fiecare a muncit şi a trecut prin multe ca să-şi acumuleze acel bagaj de cunoaştere, dar să nu uităm că fiecare persoană din faţa noastră a parcurs acelaşi drum şi ca şi el poartă în sine şi cu sine aceleaşi adevăruri uneori doar îmbrăcate diferit. Îndrăznesc să mă pun puţin în locul lui Dumnezeu şi ştiţi cum văd această scenă? Văd doi fraţi care-şi găsesc cadourile de Crăciun sub brad, până la brad mergând de mânuţe, fericiţi, nerăbdători, împreună alergând spre ele, iar după ce le-au desfăcut încep să-şi demonstreze unul altuia care din cadouri este mai strălucit, deosebit, mai performant, fiecare văzându-şi doar pro-priul lucru, nici măcar uitându-se mai atent la lucrul frăţiorului, astfel ei uitând în pri-mul rând că ambele sunt daruri, în al doilea rând că ambele vin de la aceeaşi persoană ( Moş Crăciun ) şi în al treilea rând acel ataşament de “a avea” ceva personal îi fac să uite chiar că sunt fraţi şi au aceeaşi casă. Singura concluzie la care mă duc cu gândul este că cu siguranţă în anul următor Moşul nu va mai trece pe la ei. Şi exact aşa se întâmplă şi cu cei care le văd doar pe cele ale lor ca fiind bune, rămân cu ale lor, oprindu-se din evoluţie.

Nici nu se atinge mândria de omul care a înţeles că toţi suntem egali, că nimic nu ne aparţine nouă şi că nimic nu e nou oricât de mult ni s-ar părea că noi am descoperit ceva nemaivăzut până atunci. Ştiţi cum e cu aceste descoperiri… foarte simplu, şi băieţelului i se par noi arcul şi săgeata tatălui care le primeşte, neştiind câte s-au întâmplat cu ele până atunci.
Sunt convinsă că ştiţi deja aceste lucruri, cum v-am spus, nimic nu vă este străin din întreaga carte, îmi doresc doar să ne unim tot ceea ce ştim cu toţii şi să începem să ne apreciem mai mult unii pe alţii. Să fim conştienţi că suntem ceea ce suntem datorită tuturor şi că singura Lumină Aprinsă este Cea care ne-o ţinem unul altuia…