« Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul ».

Despre boală s-a tot vorbit şi se vorbeşte în continuare...şi mă bucură faptul că tot mai mulţi oameni au înţeles « ce e boala ». Văd în jurul meu persoane care privesc ceea ce li se întâmplă cu mare înţelepciune, încercând să se schimbe pe ei fără a-şi mai plânge suferinţa...







Majoritatea au înţeles că boala nu vine niciodată din senin, că ea este precedată de nenumărate semnale pe care însăşi Viaţa ni le trimite...care să ne facă să înţelegem că am pierdut armonia şi că ne îndepărtăm de iubire...






Fără exagerare, boala poate fi privită ca pe un prieten care vine să ne atenţioneze că pierdem Viaţa din noi, un prieten care dacă ştim să-l ascultăm, ne aduce odată cu el şi răspunsul care ne va reda sănătatea...






Noi nu suntem « pedepsiţi » pentru acţiunile noastre, ci chiar de acţiunile noastre!






Absolut tot ce trăieşte omul, plăcut sau dureros, are o cauză pe care tot el a generat-o într-un alt moment, în trecut. Această idee este prezentă mai ales în Orient, legea cauzei şi a efectului cunoscută şi ca Legea Karmei, însă este la fel de Vie şi în Biserica lui Iisus, chiar El spunând « Cine seamănă vânt, culege furtună », sau « ...toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri », iar Sfântul Apostol Pavel ne spune: « ...pe Dumnezeu nu-l puteţi înşela, fiindcă întotdeauna ceea ce omul cândva a semănat, aceea va şi recolta mai târziu ».






Şi înţelepciunea populară spune omului « cum îţi aşterni, aşa dormi »...






Am vrut să dau mai multe exemple pentru ca omul să accepte această Lege, şi să înţeleagă că nu există noroc sau ghinion, că omul este autorul propriei vieţi, a stării sale de bine şi de sănătate.






Sfinţii Părinţi au vorbit mult despre bolile omului şi au încercat cu lumina înţelepciunii lor să ne lase nu doar explicaţii, dar şi reţete...


Cu mare dragoste de oameni spune Avva Isaia Pustnicul următoarele cuvinte: « Dacă te molipseşti de vreo boală, nu te deznădăjdui şi nu te împuţina cu duhul; ci mulţumeşte-I lui Dumnezeu, că El Se îngrijeşte ca prin această boală să-ţi facă un bine ».






Sfântul Teofan Zăvorâtul merge şi mai departe şi spune: « Dacă totul este de la Domnul, atunci şi boala dumneavoastră este tot de la El. Dacă tot ce este de la Domnul e spre bine, înseamnă că şi boala dumneavoastră este ».






Sfântul Isaac Sirul spune: « Priveghează asupra ta şi ia seama... la mulţimea leacurilor pe care ţi le trimite adevăratul Doctor pentru sănătatea omului tău celui dinăuntru »...






Avem nevoie de aceste cuvinte ale Sfinţilor lui Dumnezeu, pentru a pătrunde şi mai adânc în înţelesul cauzei spirituale a bolilor.






Iar cât priveşte procesul de vindecare, şi aici e nevoie de înţelepciune... faptul că sun-tem conştienţi de cauza spirituală a bolii şi faptul că am înţeles că vindecarea stă în înnoirea şi lucrarea noastră tot pe planul spiritual, nu înseamnă nicidecum negarea oricărui tratament pe planul fizic. Lui Dumnezeu nu-i sunt plăcute extremele...






Chiar Sfântul Vasile cel Mare spunea că « este o încăpăţânare să refuzi ajutorul artei medicilor ».






Eu mai adaug aici şi faptul că a refuza ajutorul medicilor seamănă mai degrabă cu o laudă că nu ai nevoie de ei, decât cu o dovadă de credinţă că Domnul te va vindeca.






Dumnezeu a făcut şi doctorii... o spun pentru cei care se împotrivesc şi care sunt tot mai mulţi...






Dacă datoria noastră este să ne păzim darul vieţii, atunci şi a ne trata atunci când suntem bolnavi este la fel o datorie.






Într-adevăr, nu neg faptul că poţi să nu te tratezi, aşteptând vindecarea de la Dumnezeu, însă asta presupune o mare credinţă.






Poţi să nu te tratezi, lăsându-te în Voia lui Dumnezeu, dar acesta este un lucru foarte înalt...






Indiferent de boală şi de cum alegi să te vindeci există un mijloc şi un leac deosebit de puternic: nădejdea în dragostea lui Dumnezeu...






Această nădejde îi dă omului calm şi linişte, aduce pace şi linişte sufletului tulburat şi răscolit...






Această nădejde în bunătatea lui Dumnezeu, dar şi în ajutorul celor din jur o aveau mai ales oamenii din vechime, care spuneau în inima lor « Doamne miluieşte », şi aş-teptau cu nădejde mila lui Dumnezeu, şi chiar mai mult, se încurajau unul pe altul zi-când: « Are grijă Dumnezeu ». Aceştia într-adevăr nu aveau nevoie de medicamente, căci ştiau şi ziceau în inima lor: « Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie! ».






Astfel, toţi sfinţii s-au folosit de rugăciunea nădejdii: « Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul ».






Sfântul Ioan Scărarul ne învaţă că « nădejdea este averea nevăzutei bogăţii. Nădejdea este siguranţa dobândirii comorii înaintea dobândirii ei. ».






Sfântul Grigorie de Nazianz scrie: « În supărări, harul este nădejdea ».






Şi Vasile cel Mare completează: « Fericit acela... a cărui singură nădejde este la Dumnezeu ».






Şi închei acum cu sfatul Sfintei Scripturi pentru cei atinşi de orice boală: « Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn,în numele Domnului. Şi RUGĂCIUNEA CREDINŢEI VA MÂNTUI pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui (...) rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului ».