Până şi în planul spiritual oamenii caută metode de evoluţie cât mai rapide…

Alt fenomen pe care l-am observat în jurul meu este cel al “vitezei”… Până şi în planul spiritual oamenii caută metode de evoluţie cât mai rapide… de ce să mai pierdem timpul în rugăciune când putem obţine prin “puterea gândului” ceea ce ne dorim…când veţi vrea cu adevărat să vedeţi realitatea, veţi vedea câte gogoşi ni se vând în toate cărţile care se presupune că vin în ajutorul omului… şi Mare Atenţie, Ţineţi Minte că toate amăgirile sau agresiunile pornesc de la Un Adevăr… ni se pune Adevărul în faţă, însă doar pentru a fi atraşi prin Adevăr la Minciună… de exemplu, spuneam mai sus de puterea gândului, sau de faptul că este suficientă intenţia şi se întâmplă… acestea sunt nişte adevăruri, însă folosite în afara Voii Lui Dumnezeu nu te mai fac acel om evoluat şi liber spre care tinzi, ci dimpotrivă, devii un sclav al propriei dorinţe, intenţii şi gând… sau şi mai rău, devii sclavul altora care se folosesc de puterea ta, de credinţa ta, de fiinţa ta…



Sfatul meu este fiţi atenţi şi să vă păstraţi mereu gândirea logică şi inima curată îmbră-ţişate în răbdare… căci melcul merge încet, dar merge cu Casă cu tot…


Am spus înainte că este dovadă de înţelepciune să înveţi din greşelile altora… fapt bine cunoscut de toată lumea… însă foarte rar aplicat, de ce? Tocmai datorită unei alte amăgiri,care evident are în faţă un mare adevăr…şi anume: cunoaşterea lui Dumnezeu prin Creaţia Sa… şi evoluţia omului prin experienţa personală… chiar şi eu am vorbit de importanţa experienţei personale, şi de învăţarea prin experienţa vieţii, însă pentru mine Experienţa Înseamnă A Da Viaţă Sufletului Tău şi Nicidecum A-l Ucide, A-l Pierde…


Într-adevăr nu pot să nu recunosc faptul că există oameni care doar după ce se lovesc, doar după ce pierd din suflet, doar când simt durerea, doar apoi ajung să înţeleagă ce încercau alţii să-i sfătuiască…şi mergând pe acest principiu de a lăsa omul să vadă cum este, am observat tot mai mulţi psihologi, psihoterapeuţi, mentori, maeştri care încurajează din ce în ce mai mult această idee de a vindeca pe cineva prin susţi-nerea unei greşeli, sau a unei manifestări greşite a acelei persoane, mizând pe faptul că doar săvârşind acel ceva, omul se poate elibera… plus că o idee greşită nu rezistă în timp, astfel că omul nu va rămâne prea mult timp în ceaţă, după care se va întoarce şi i va dori el singur să săvârşească binele, înţelegând prin experienţa personală că greşise…


Nu sunt în măsură să spun dacă este corect sau nu… ştiu doar că este o metoda care într-adevăr dă rezultate, probabil de aceea este tot mai des utilizată… ceea ce pot să spun este că pentru mine întotdeauna a contat mai mult rezultatul decât metoda… adi-că mă interesează salvarea omului şi abia mai apoi metodele… însă oricât m-aş bucura văzând eficienţa şi roadele acestei metode, în acelaşi timp mă doare nu tare ci foarte tare sufletul când văd şi partea mai puţin roditoare… Partea Urmelor care rămân în urma experienţei…chiar dacă omul înţelege şi se îndreaptă, urmele rămân indiferent de ce mai face după… Şi astfel sunt puţin împărţită în două… şi sfătuiesc persoanele care la rândul lor au în mâinile lor vieţile unor oameni să se gândească bine înainte de a-i sfătui…căci ceea ce este făcut nu se mai şterge…


Cred că nimeni nu realizează cu adevărat cât de important este să evităm un rău, fie cât de mic, dacă putem să-l evităm…


De ce să-l săvârşesc dacă alte suflete înaintea mea au mai suferit din aceeaşi cauză?

Oare nu sunt suficiente miile de ani care au trecut ca să fim suficient de înţelepţi să nu mai repetăm aceleaşi greşeli?


Normal că eşti tentat de principiul “ştiu că nu e bine, dar vreau să văd eu cum e, şi când mă satur îmi revin, că Doamne Doamne mă iubeşte şi mă iartă, că ştie că sunt om şi sunt slab”… frumoasă metodă de a folosi ceea ce ştii pentru a te scuza… şi chiar e adevărat, Doamne Doamne te iubeşte, şi te iartă…în înţelepciunea Lui nu se supără El pe tine, şi în bunătatea Lui nu are cum să nu te ierte, însă nu asta e problema reală, problema este că urmele a ceea ce tu săvârşeşti nu se şterg, nici măcar Dumnezeu nu le şterge… ele rămân în Sufletul tău, pe Chipul tău şi în Tine… şi ştiind asta, te întreb, chiar se merită?
Într-adevăr odată cu iertarea de la Dumnezeu, noi suntem totodată şi curăţaţi… căci altfel nimeni nu ar atinge îndumnezeirea, sunt atâţia sfinţi care au făcut vrute şi nevrute şi totuşi sunt sfinţi… însă sunt convinsă că până în ultima clipă a vieţii lor, undeva pe Chip şi în Privirea lor a stat scris toată greşeala ce au săvârşit-o…care încă îi mai durea chiar şi după ce au fost iertaţi şi renăscuţi, poate chiar şi mai tare îi durea fiind în braţele Tatălui cu amintirea unor fapte nechibzuite… În toată discuţia aceasta mă refer la greşelile conştient făcute, despre care ai fost anunţat, avertizat şi totuşi le înfăptuieşti…
Orice om care nu vrea să-şi insulte propria inteligenţă ar trebui să recunoască aceste lucruri care le-am spus… odată ce faci un lucru, nimic nu mai e ca înainte… este cât se poate de simplist şi de logic… degeaba încercăm să ne amăgim că Dumnezeu şterge greşeala, da El o şterge, însă noi tot o purtăm căci am săvârşit-o… şi dacă nu e prea dur spus, la un anumit nivel o purtăm în eternitate… dacă am trăi în eternitate şi nu limitat, cu siguranţă am fi cu toţii Înţelepţi… adică am fi mai atenţi…


Atâta timp cât încă mai căutăm forme de a ne linişti conştiinţa, este evident că ceea ce cunoaştem nu ne ajută să ne schimbăm ci dimpotrivă ne ajută să greşim în continuare însă având conştiinţa împăcată, căci avem nişte răspunsuri bune şi liniştitoare la tot ce facem…